Nu este o noutate faptul că licenţa turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy a fost cedată de proprietarul său, Ion Ţiriac, timp de doi ani, vecinilor noştri unguri, la Budapesta. Timp de 20 de ani, s-au făcut eforturi cu adevărat remarcabile din partea organizatorilor pentru o desfăşurare decentă a turneului şi pentru ca publicul român să aibă parte de tenis de calitate la un nivel înalt, atât doar că la auzul cuvântului “infrastructură”, arbitrul a strigat “OUT!” În 2002, l-am avut câştigător pe David Ferrer.

A fost primul lui turneu ATP câştigat. După ştiţi ce a urmat. Finala lui Ferrer venea după o finală epică câştigată de El Aynaoui în 2001, împotriva tânărului Albert Montagnes care urma să-şi ia revanşa 9 ani mai târziu la Bucureşti. În anul 2007 Gilles Simon câştigă trofeul ATP de la Bucureşti, după ce trece în 3 seturi de Victor Hănescu. Victor revenea după o pauză lungă cauzată de o accidentare, dar cu toate acestea trecea în semifinale de Gael Monfils. Monfils era nr. 40 ATP la momentul respectiv. A cerut wild card pe tablou în ultimul moment, dar nu mai era nimic disponibil, aşa că a jucat calificări. La acea vreme erau 3 meciuri de calificări. Tot în acelaşi an, am văzut două mari legende feminine la meciul demonstrativ: Navratilova şi Seleş. Un an mai târziu, Simon se impune a doua oară, după ce trece în finală de spaniolul Carlos Moya.

Simon era tot mai aproape de Trofeul Ţiriac Năstase, un trofeu de cristal lucrat manual, în valoare de 20.000€, care i se atribuie jucătorului care câştiga de 3 ori acest turneu. Anul 2011 se anunţa un an promiţător, începutul unei noi ere. Noul parteneriat cu BRD Groupe Société Générale ia naştere, iar acest lucru conferă turneului o nouă faţă, îi aduce o nouă poveste. O poveste frumoasă. Intrăm pentru prima dată în era SOLD OUT! Locul unde ne doream să ajungem încă din primul an. Semifinalele şi finalele erau vândute cu două sau trei săptămâni înainte, abonamentele dispăreau online în primele două zile. După multe lupte, Ion Ţiriac reuşeste să mute turneul în primăvară. Cum sezonul de zgură se afla în plină desfăşurare, i-am avut la Bucureşti pe Tipsarevic (top 10), Dimitrov, Monfils, Fognini, Ferrer, Cuevas, Chela, Simon, Verdasco, Karlovic, Seppi, Garcia-Lopez, Pouille şi alţii…iar un lucru notabil a fost că, 4 ediţii de dublu din 2011 până în 2016, au fost câştigate de români: Horia Tecău de 3 ori: cu Lindstedt, Mirnyi şi Rojer, Marius Copil şi Adrian Ungur revelaţia lui 2015 şi ultima ediţie din 2016, Horia Tecău şi Florin Mergea. În 2013, Lucas Rosol dedica trofeul tatălui său plecat dintre noi într-o lume mai bună. O poveste tristă a unui turneu reuşit. Un an mai tarziu, Rosol îi cedează trofeul bulgarului Dimitrov. În 2015, spaniolul Garcia-Lopez ne oferă un rever şi un tenis de excepţie în faţa lui Vesely. În ultimii ani, publicul de tenis din Bucureşti şi-a recâştigat un erou – Horia Tecău. Aveam şi noi pe cine să susţinem şi cu cine să ne asociem la victorii.

Publicul a fost cel care l-a ajutat pe Horia în cei 3 ani să câştige trofeul la dublu. ‘Best crowd ever’ aşa cum spunea Robert Lindstedt la finalul turneului. Toate acestea sunt doar câteva dintre lucrurile de care am avut parte la acest turneu şi de care, publicul român a putut să se bucure. După cum spuneam, organizatorilor ar trebui să li se acorde un mare credit pentru ceea ce a însemnat acest turneu timp de 20 de ani. În continuare, puteţi citi despre întâlnirea dintre Cosmin Hodor (devenit cel mai tânăr director de turneu ATP) şi Ion Tiriac, despre cum a luat naştere această frumoasă colaborare dintre cei doi. “2002 – Domnul Ţiriac mă cheama la dumnealui şi mă întreaba daca sunt în stare să organizez turneul Open România în calitate de director executiv alături de Dumitru Hărădau, care era directorul turneului. Aveam 24 de ani şi lucrasem ca jolly joker la turneu începând cu ediţia din 1996. I-am răspuns: bineînţeles că sunt în stare, din inconştienţa vârstei; acum daca m-ar întreba aş avea nevoie de două săptămâni să mă gândesc şi totuşi, aşa am ajuns cel mai tânăr director de turneu din istoria ATP. ]A doua zi, ora 7:00 dimineaţa – sună telefonul şi mi se spune: Domnul Ţiriac te aşteaptă la ora 7:30 la Arenele BNR. Eu abia intram în a treia oră de somn şi totuşi am plecat val-vârtej, şi punctual, am ajuns la 7:30 fix. Surpriză! Deja întârziasem 10 minute pentru că de la 7:20 eram aşteptat în faţa ‘zidului’, adică peretele unei case lipite de gardul Arenelor BNR. Peretele casei se vedea foarte urât dinspre alee şi de pe terenul 2 aşa că am primit indicaţii să aleg o culoare şi să vopsesc peretele cu pricina. Zis şi făcut! S-a montat schela, iar zidul a fost vopsit în culoarea albă, gândindu-mă eu că este o culoare neutră şi potrivită. Următoarea zi dimineaţa – telefon la 7:45 : eşti aşteptat la zid. Însă, eu eram deja la Arene; învăţasem lecţia. Cine a ales culoarea asta? Eu! Trebuie schimbată pentru că soarele se reflecta în alb şi deranjează jucătorii de pe terenul 2. Perfect corect, doar că la ora 12 noaptea, când s-a vopsit nu era soare. Am chemat muncitorii şi le-am spus că vreau să vopsim peretele verde.

A patra zi la 7:30 acelaşi film: Cine a ales verde? Eu! Mai bine alegi o altă culoare, a unui sponsor. Corect! Doar că de data asta muncitorii credeau că îi iau peste picior şi nu mai voiau să mişte nimic, drept pentru care l-am sunat pe colegul Petre de la McCann şi am comandat un panou cu câştigătorii ediţiilor precedente şi drafturile tablourilor de calificări, de simplu şi de dublu care au mascat zidul acelei case de jur împrejur. Mi s-a spus că am făcut o treabă civilizată şi că m-am mişcat repede. Astăzi (21 aprilie 2017), ar fi fost tragerea la sorţi a tabloului de calificări pentru a 22-a ediţie a unui turneu ATP, care devenise cel mai longeviv eveniment sportiv din Romania. Mâine (22 aprilie 2017), am fi avut pe zgura de la BNR cel puţin doi români pe tabloul de pe simplu şi alti doi pe tabloul de calificări. Din păcate, aceasta şansă o vor avea de acum jucătorii maghiari.”

Munca, pasiunea şi dorinţa de a-i oferi României sentimentul că poate oricând să aibă un cuvânt de spus în tenisul mare, acestea au fost doar câteva dintre caracteristicile turneului BRD Năstase Ţiriac Trophy, turneu care s-ar putea întoarce acolo unde îi este locul, dacă nu s-ar mai striga “OUT!”.