Care sunt pașii către success

Dacă ar exista o rețetă universal valabilă intitulată „Pașii către succes”, ca la bucătărie, probabil că mulți dintre noi am urma-o. Am încerca măcar să vedem dacă ne iese „prăjitura”.

Dar pașii ăștia sunt mult mai dificili decât ne închipuim. Pentru că ai nevoie de multă rigurozitate, de o ambiție nemărginită, de voință și de multă răbdare. Dar nu numai atât.

Un sportiv de top ne poate spune cel mai bine ce pași a urmat el ca să atingă succesul. Iar Irina Begu, ajunsă în primele 30 de jucătoare ale lumii, este unul dintre acești sportivi.

Irina a vorbit despre pașii ei către succes în exclusivitate la cursurile Sports Business Academy: „În primul rând, trebuie să muncești în fiecare zi mai mult decât ieri. Apoi, nu trebuie să renunți niciodată. Iar în al treilea rând, trebuie să îți dorești în fiecare zi să devii mai bun și să ajungi unde ți-ai propus”. Cam greu de urmat, nu-i așa?

„Să ajungi unde ți-ai propus” e o propoziție care spune multe. Trebuie să îți propui mai întâi, să visezi, să aspiri. Altfel, nu ai cum să ajungi sus.

Tot Irina a povestit numai pentru Sports Business Academy cum a visat să ajungă sus împreună cu colega ei de bancă din clasele primare. Ambele făceau sport, Irina – tenis, iar colega ei – gimnastică. Ambele se antrenau, învățau, mergeau la concursuri și vorbeau mult despre aspirațiile lor. „Cum ar fi să ne întâlnim, peste ani, la Jocurile Olimpice?”, și-au zis fetele într-o bună zi. O simplă discuție între două fetițe? Un simplu vis? Așa părea atunci. Dar peste ani, în 2012, la Londra, cele două prietene se întâlnesc în satul olimpic! Irina Begu o îmbrățișează pe colega ei de bancă din școala generală și îi promite că o va susține la concurs.

„Am fost în sală să o văd la finala de la sărituri. A luat aur și mi s-a făcut pielea de găină când am văzut-o pe prima treaptă a podiumului. M-am bucurat enorm pentru ea. Colega mea de bancă ajunsese campioană olimpică!”, a depănat amintirile Irina Begu numai la Sports Business Academy.

Colega de bancă a Irinei Begu se numește Sandra Izbașa.

izbasa

Să muncești, să visezi, să nu renunți. Numai marii campioni știu ce înseamnă asta cu adevărat, iar Irina și Sandra sunt două mari campioane care visau frumos în banca lor din clasa I.

P.S. Irina Begu (34 WTA) a învins-o ieri pe Eugenie Bouchard (46) cu 6-4, 3-6, 6-4 în turul 1 al turneului de la Madrid.

Credit foto: Mircea Roșca / sportpictures.eu, romania-insider.com

*ACEST ARTICOL A FOST PRELUAT CU ACCORDUL SPORTESCU.RO

back to top