Cât e talent, cât e muncă în sportul actual

Ne-am întrebat deseori cât e talent și cât e muncă în tenis, dar și în sport, în general. Mai ai nevoie de muncă dacă ești extrem de talentat? Mai trebuie să alergi, să depui efort? Se pare că da.

Nicolae Mitea

În fotbal, am văzut nenumărate exemple în care jucători dăruiți de natură cu un talent excepțional s-au pierdut pe drum din diverse motive. Dribling dumnezeiesc, orientare excelentă, viteză, toate acestea nu au fost de ajuns pentru a ajunge un mare fotbalist, care să joace într-un campionat puternic și titular la națională.

Să-i amintim doar pe Luțu, Mitea și Sabin Ilie, fotbaliști care promiteau să ajungă vedete internaționale, dar care au capotat când s-au transferat în străinătate.

Și în tenis e la fel. Sunt mulți sportivi care au avut rezultate excepționale la juniori, în turneele de Grand Slam, și care nu au reușit la seniori să pătrundă în prima sută mondială!

Factorii sunt multipli și diferă de la caz la caz. Viața extrasportivă, antrenamente neadecvate, o pregătire fizică precară, uneori accidentările duc separat sau cumulat spre eșec.

Irina Begu, numărul 35 mondial, a vorbit la cursurile Sports Business Academy despre talent și muncă în tenis.

„În trecut, foarte mulți jucători de tenis ajungeau în top doar prin talent. Jocul era mult mai lent, rachetele erau diferite față de cele actuale, mingile la fel. Puteai să câștigi un turneu doar din talent! Acum e cu totul altceva. Mulți au acest talent, dar se pierd pe drum, pentru că nu muncesc la antrenamente, au senzația că pot reuși doar din talent. Iar asta nu se mai poate!”

Cât este talent și cât este muncă în tenisul actual? Poate că ați spune direct: 50% cu 50%. Ei bine, nu este așa, iar răspunsul vostru este departe de realitate. Irina Begu vine din iarbă și are varianta ei, pe care ar trebui să o luăm în seamă. „În ziua de azi, 10% este talent, iar restul muncă! Fără muncă, nu ai cum să ajungi sus. Eu am muncit foarte mult și mi-am dorit foarte mult să ajung sus și să joc împotriva idolilor mei din copilărie”, afirmă Irina la cursurile Sports Business Academy.

Muncă și iar muncă, o auzim mereu din gura unor mari sportivi, cum sunt Hagi, Elisabeta Lipă, Ivan Patzaichin. Poate sună a stereotip, poate mulți copii și mulți tineri dau înapoi când aud astfel de cuvinte. Însă doar cei puternici merg înainte!

Credit foto: www.sportpictures.eu

*ACEST ARTICOL A FOST PUBLICAT CU ACORDUL SPORTESCU.RO

back to top