Importanța mentalului și nevoia de psiholog. O spune o campioană olimpică

Mentalul a devenit esențial în pregătirea unui sportiv care concurează la un înalt nivel, la Campionatele Mondiale sau la Jocurile Olimpice. Ana Maria Brânză, campioană olimpică la Rio cu naționala feminină de spadă, a vorbit la Sports Bussiness Academy despre nevoia de psiholog.

Ana Maria a explicat de ce s-a pierdut medalia la Jocurile Olimpice de la Londra 2012: „În timpul competiţiilor, nu mai am timp să mă gândesc la nimic (pregătire fizică şi mentală). Atunci, doar acţionez, intru pe pilot automat. Începând cu anul trecut, am beneficiat şi de un psiholog în pregăiri. A venit lângă noi o persoană foarte dedicată şi bine pregătită, care ne-a învăţat să ne ajutăm singure. Sunt momente în asalt când nu ai timp să te gândeşti, poţi pierde sau câştiga într-o fracţiune de secundă. Ce ni s-a întâmplat la Londra, când am pierdut cu Coreea, a fost cauzat de mental: nu am ştiut cum să gestionăm un moment de criză. Trebuie lucrat înainte la așa ceva, pentru că în timpul unui asalt nu ai timp. Uneori, detaliile fac diferenţa între un medaliat şi alt concurent din coada clasamentului. Noi am aflat foarte târziu că pregătirea mentală e foarte importantă pentru un sportiv de performanţă”.

Cum se motivează

Un sportiv aflat an de an în luptă pentru primele locuri, trebuie să își găsească mereu motivație pentru a continua. Când nu o mai găsesc, marii sportivi se lasă de meserie sau au un regres fantastic. Când o regăsesc, revin în top. Explică Ana-Maria pentru cursanții de la SBA: „Nu am avut niciodată un moment în care să spun că nu mai vreau să fac performanţă. Eu pentru asta trăiesc. Dar să nu am chef de antrenament, mi se întâmplă o dată la două zile de vreo 20 de ani încoace. Ce mă ridică din pat în fiecare dimineaţă şi mă motivează pentru a mă pregăti din ce în ce mai bine este faptul că mă gândesc că adversarele mele se antrenează în acest timp şi devin mai bune. Asta mi-e de ajuns pentru a mă duce la sală, indiferent dacă nu am chef sau dacă nu mă simt bine”.

„Trebuie să crezi mereu în tine”

Ai nevoie de psiholog ca sportiv, dar îți mai trebuie ceva. Zvâcul acela, nebunia frumoasă, care te mențin printre cei mai buni. „Psihologul te ajută, dar pe planşă tot singur eşti. Trebuie să crezi în tine şi în puterea ta de luptă. Asta se aplică în orice domeniu. Dacă tu crezi în ceea ce faci şi faci zilnic mai mult decât ieri pentru a-ţi îndeplini un vis, vei reuşi”, ne explică Ana-Maria Brânză filozofia unei campioane.

„Înainte să fii sportiv, trebuie să fii om!”

Tinerii, copiii care se apucă de sport, trebuie să fie susținuți în primul rând de părinții lor. Apoi, trebuie să ai norocul unui antrenor foarte bun, care să știe să discute cu tine, să te motiveze în momentele grele, să te încurajeze, dar și să te certe când e cazul. „Eu am avut baftă de oameni buni în jurul meu şi primii au fost părinţii, care m-au îndrumat şi susţinut în tot ce am vrut să fac în viaţă, lăsându-mă pe mine să aleg. Persoana care a fost cea mai apropiată de sufletul meu a fost domnul profesor Dan Podeanu, care pe lângă faptul că m-a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, m-a învăţat că înainte de a fi sportiv eşti om. Consider că ar fi mai bine pentru noi toţi dacă antrenorii i-ar învăţa în primul rând pe sportivi acest lucru. Eu am fost un caz fericit, am primit sprijin din toate părţile, inclusiv de la şcoală. Profesorii au fost înţelegători cu deplasările mele, dar eram obligată să învăţ, pentru că altfel nu ajungeam campioană”, și-a încheiat Ana-Maria expozeul de la Sports Business.

 

back to top