Juventus – Istoricul cluburilor de fotbal

juventus Sports Business Academy

Juventus a fost fondată sub numele Sport Club Juventus în 1897 de către elevii liceului Massimo D’Azeglio din Torino, însă a fost redenumit Football Club Juventus doi ani mai târziu. Bianconeri au luat naștere de la o idee a unor tineri de 14-17 ani. Clubul s-a alăturat Campionatului Italian în 1900 purtând tricouri roz și șorturi negre, echipamentul inițial al echipei. Juventus a câștigat primul campionat în 1905, perioadă în care jucau pe stadionul Velodromo Umberto purtând un echipament cu dungi albe și negre, echipament pe care clubul îl folosește și în prezent. Edoardo Agnelli, deținătorul Fiat, a ajuns conducătorul clubului în 1923. Acesta a contribuit la câștigarea celui de-al doilea campionat în 1925–26, echipa învingând pe Alba Roma cu scorul final 12-1. Anii ‘30 s-au dovedit a fi o perioadă de glorie a clubului Juventus, acesta câștigând 5 titluri consecutive din 1930 până în 1935. Cele mai multe din ele au fost câștigate atunci când era antrenor Carlo Carcano. După aceasta, Juventus a avut un nou stadion, Stadio Comunale, deși din 1935 până în 1940 nu au reușit să redevină echipa dominantă din Italia, necâștigând niciun campionat în această perioadă. În 1958, Juve a devenit primul club din Italia care a câștigat 10 titluri și a început să poarte o stea pe emblemă. În același sezon Omar Sivori a devenit și primul jucător de la club care a reușit să câștige titlul de ”Cel mai bun jucător european al anului”. În sezonul următor Juventus a înfrânt pe Fiorentina și astfel a reușit prima dublă din istoria clubului câștigând atât campionatul cât și cupa. În deceniul următor, Juventus a câștigat titlul doar o singură dată în 1966-1967. Însă în anii ‘70 clubul torinez și-a consolidat statutul de mare putere a fotbalului italian câștigând campionatul în sezoanele 1971–72 și 1972–73 cu jucători ca Roberto Bettega, Franco Causio, José Altafini. De-a lungul deceniului au mai câștigat campionatul de 2 ori. Perioada antrenoratului lui Giovanni Trapattoni a fost o perioadă de succes, Bătrâna Doamnă câștigând titlul de 3 ori până în 1984. Aceasta a adus numărul de titluri naționale din palmaresul clubului la 20, clubul adăugându-și încă o stea pe emblemă, fiind singura echipă italiană care a realizat acest lucru. În această perioadă jucătorii clubului au atras atenția pe scară internațională. Paolo Rossi a câștigat titlul de “Cel mai bun jucător european al anului” și a devenit cunoscut ca principal artizan al titlului mondial obținut de Italia în 1982. Francezul Michel Platini a câștigat și el titlul de “Cel mai bun jucător European al anului” de 3 ori consecutiv între 1983 și 1985. Juventus este singurul club ai cărui jucători au obținut acest titlu 4 ani la rând. Platini a înscris golul victoriei în Finala Cupei UEFA din 1985 împotriva celor de la Liverpool F.C, însă victoria lui Juventus a fost umbrită de tragedia de pe Stadionul Heysel, dezastru în care au murit 39 de persoane. Marcelo Lippi preia echipa Juventus ca și antrenor în 1994. Încă din primul an reușește să câștige Serie A, după o pauză de aproape 10 ani, dar și Cupa Italiei. În 1995, Lippi, ajutat de jucători precum Roberto Baggio sau Alessandro Del Piero, câștigă Champions League, trecând de Ajax în finală. Simțind gustul victoriei, Juventus cumpără jucători precum Zinedine Zidane, Filippo Inzaghi sau Edgar Davids, pentru a continua seria de succese. În următoarele două sezoane, Juventus câștigă atât campionate consecutive, Cupa UEFA, dar este și finalista Champions League în edițiile 1997 și 1998, pierzând în față Borusiei Dortmund, respectiv Real Madrid. După 2 ani și jumătate de absența, Lippi se întoarce în 2001 la torinezi, semnând cu nume importante: Gianluigi Buffon, David Trezeguet, Pavel Nedved și Lilian Thuram ajutând echipa să triumfe în următoarele două campionate: 2001-02, 2002-03. Juventus atinge faza finală a Champions League în 2003, dar pierde în fața Milanului la penalty-uri. Lippi pleacă, fiind numit antrenorul naționalei Italiei. În 2004, Fabio Capello este numit antrenor al echipei din Torino, creând o perioadă încununată cu două succese în campionat. În 2006 însă, Juventus este retrogradată în Serie B, în urma unui scandal care se dovedește a fi fals, care include mai multe echipe din Italia acuzate de blaturi și pariuri ilegale. Zlatan Ibrahimovic, Fabio Cannavaro sau Lilian Thuram sunt doar câteva din numele mari care decid să părăsească gruparea torineză. Buffon, Del Piero sau Trezeguet, rămân alături de club, iar împreună cu tinerii Giovinco și Marchisio, cuceresc titlul și se reîntorc în Serie A. €443 de milioane sunt cerute pentru despăgubiri de către Juventus. Întoarcere în Serie A nu aduce mari victorii, Juventus chinuindu-se să își găsească un staff capabil să readucă gloria clubului. Aducerea fostului jucător Antonio Conte ca manager al echipei transformă echipa într-una din elitele Europei. Cu 6 campionate consecutive, 3 duble de cupă și campionat, dar și 3 finale de Champions League sunt câteva din rezultatele obținute de echipă în ultimii 6 ani. La inceput, echipa torineză purta cămăși roz și cravată neagră. După mulți ani și multe meciuri, echipamentul se uzează mult prea mult și fotbaliștii sunt nevoiți să caute alte tricouri. Un englez, John Savage, component al echipei, originar din Nottingham, face rost de tricouri cu dungi negre și albe, asemănătoare cu cele ale echipei Notts County. De atunci, Juventus a continuat să poarte tricouri cu dungi albe și negre.

 

 

Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Juventus_Torino  

https://en.wikipedia.org/wiki/Juventus_F.C.

back to top