Nevoia de schimbare a sistemului din sportul românesc

Sportul românesc e în cădere liberă și trebuie revigorat din bază spre vârf, fiind nevoie de o schimbare radicală a sistemului pentru ca lucrurile să înceapă să meargă.

Am fost mari, ne-am bucurat cu toții, cei care am prins acele vremuri,  la imensele performanțe ale sportivilor români dinainte de Revoluție, am vibrat și în epoca modernă alături de marii noștri sportivi, dar medaliile obținute de la începutul anilor 2000 încoace la Jocurile Olimpice și la Campionatele Mondiale au fost tot mai puține, de la un ciclu olimpic la altul.

Ce schimbăm, cum schimbăm, cine schimbă, cine ne ajută? Sunt întrebări pe care ni le punem, dar nu avem încă soluții. În exclusivitate pentru Sports Business Academy, juristul Justin Ștefan, secretarul general al LPF, crede că ieșirea din criză se poate face numai printr-o schimbare de paradigm, de concept și numai prin implicarea responsabilă a Ministerului Tineretului și Sportului, cel care ar trebui să fie condus de niște manageri mult mai eficienți decât cei de până acum.

 

Justin Ștefan a identificat exclusiv pentru Sports Business Academy direcțiile care ar trebui urmărite pentru ca sportul româneaască să primească un refresh puternic:

  1. MTS ar trebui să creeze politici publice care să-i încurajeze pe părinți să-i ducă pe copii la sport. Nimeni nu a creat astfel de politici publice până acum.
  2. MTS trebuie să se preocupe de refacerea infrastructurii sportive. Dacă nu avem infrastructură, nu putem avea bază de selecție.

  1. Instruirea unor manageri sportivi care să administreze un club sportiv de la bază la cel mai înalt nivel, dar și antrenori bine pregătiți.

Ștefan a spus doar pentru Sports Business Academy și ce face LPF în acest sens: „Pentru infrastructură, am deschis un dialog cu MTS și MDRAP (Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice). Vrem să creăm un registru al bazelor sportive, să le categorisim în funcție de calitatea lor și apoi să vedem ce avem de făcut. Pe partea de know-how, ne-am apucat de cursurile de management sportiv pentru managerii de club și foști  fotbaliști. Ne dorim un parteneriat cu o Universitate din România pentru un masterat în management și drept sportiv”.

Trebuie mișcat ceva rapid în sportul românesc, cu ajutorul MTS și chiar al politicienilor, pentru că avem un popor talentat, avem copii minunați, dar e imperios necesar să îi și coordonăm și să le cream condiții de performanță. De când? Dacă se poate, începând de azi!

Credit foto: romaniatv.net

*ACEST ARTICOLUL A FOST PRELUAT CU ACCORDUL SPORTESCU.RO

back to top