Sportivi de top: Gheorghe Hagi

Gheorghe Hagi –  Hagi este un fost fotbalist român, considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor ’80 și ’90 și cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994(unde a fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate europene în 1984, 1996 și 2000. A avut 125 de prezențe pentru România și este pe prima poziție a marcatorilor cu 35 de goluri. Pentru a celebra jubileul UEFA, a fost selectat de către Federația Română de Fotbal drept cel mai bun jucător al României din ultimii 50 de ani. Hagi este unul din puținii fotbaliști care au jucat pentru ambele cluburi rivale spaniole Real Madrid și Barcelona. Hagi a fondat clubul român Viitorul Constanța. În prezent el este atât proprietarul cât și președintele clubului. De asemenea, a înființat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est.

Gheorghe Hagi a început să joace fotbal la vârsta de 10 ani, la Farul Constanța, echipă la care a și debutat în Divizia A, la 17 ani. În cariera sa, Hagi a evoluat la Sportul Studențesc, Steaua București, Real Madrid, Brescia, Barcelona și Galatasaray. La echipa națională, Hagi a reușit să bifeze 125 de prezențe, cu 35 de goluri marcate. Ca jucător, Hagi a fost un purtător clasic de număr 10 (conducător de joc) care se remarca în teren prin claritatea paselor trimise către atacanți și șuturile eficace la poartă, atunci când se afla el însuși în poziție de finalizator. Câteva din golurile sale au intrat în istoria fotbalului. Hagi reușea să depășească ușor mulți adversarii prin dribling și găsea deseori de unul singur mijloace de câștigare a unui meci. Deși nu excela la capitolul viteză, se orienta excelent în teren și reușea să fie prezent în bune poziții de joc, ceea ce îi permitea fie să paseze decisiv, fie să șuteze cu succes de la distanță. Hagi a debutat la echipa națională la vârsta de 18 ani, pe 10 august 1983 la Oslo, în meciul amical Norvegia – România. Până atunci jucase pentru România în echipa de juniori sub 16 ani (4 meciuri), echipa de juniori sub 17 ani (13 meciuri, 1 gol), echipa de juniori sub 18 ani (32 meciuri, 9 goluri) și echipa olimpică (4 meciuri).În 1985, pe 16 octombrie, Mircea Lucescu, pe atunci antrenor al echipei naționale, l-a desemnat pentru prima oară pe Hagi căpitan al echipei naționale. Hagi avea doar 20 de ani și meciul, disputat pe stadionul 23 august împotriva Irlandei de Nord, era decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic – 1986. Evoluția lui Hagi a fost foarte ștearsă și mulți au criticat la acea vreme decizia lui Lucescu. Cert este că vreme de câțiva ani căpitanul „de drept” al echipei naționale a devenit portarul Silviu Lung, un jucător mult mai matur și mai experimentat decât Hagi. Totuși, după retragerea lui Silviu Lung (în 1990), Hagi a devenit repede căpitanul de drept al naționalei. A fost de 65 de ori căpitanul echipei naționale, conducând din teren echipa României la 2 Cupe Mondiale (1994 – USA și 1998 – Franța) și la 2 Campionate Europene (1996 – Anglia și 2000 – Belgia și Olanda).De asemenea, a mai participat cu România și la Campionatul European din 1984 – Franța (ca rezervă) și la Cupa Mondială din 1990 – Italia (ca titular). Pe 24 aprilie 2001 are loc meciul său demonstrativ de retragere (”Gala Hagi”), la București, pe stadionul Național, o selecționată a României înfruntând o selecționată mondială (Stelele Lumii), scorul fiind 2-2. La acest meci au participat 80.000 de fani din toată țara. La eveniment au participat și numeroase personalități ale fotbalului european, printre care Joseph Blatter, președintele FIFA, Michel Platini, foști colegi ai lui Hagi de la Brescia, FC Barcelona, Real Madrid, Galatasaray Istanbul.

Cariera lui Hagi de antrenor a fost de asemenea una încununată de succes. După câteva tentative de a antrena echipa națională și câteva cluburi din țară, Hagi se remarcă la echipa Galatasaray unde câștigă și primul său titlu din cariera de antrenor: Cupa Turciei. După alte câteva încercări la clubul Steaua, Hagi se reîntoarce la Galatasaray unde mai petrece un sezon și jumătate. În 2013, după o serie de rezultate dezamăgitoare ale echipei patronate, Hagi se decide să conducă el antrenamentele echipei Viitorul Constanța. După două sezoane în care scapă cu greu de retrogradare, Viitorul intră pe o pantă ascendentă, culminând cu câștigarea campionatului național în sezonul 2016-2017.  Viața personală a lui Hagi este ținută departe de ochii tabloidelor, Hagi fiind căsătorit cu Marilena Vlahbei din 1995 și au împreună doi copii: Kira Hagi (născută în 1996) și Ianis Hagi (născut în 1998). Relația este discretă, soția însoțindu-l pe antrenorul Viitorului doar la evenimentele mondene, preferând să se ocupe departe de ochii presei de cei doi copii ai lor: Kira, care iubește teatrul și studiază în America, și Ianis, care îi calcă pe urme tatălui său și este jucător de fotbal la ACF Fiorentina, în Serie A.

back to top