Sports Business Academy acreditată la nivelul Uniunii Europene

Sports Business Academy a oferit iubitorilor sportului și profesioniștilor, începând cu 2015, accesul la cele mai importante evenimente sportive și proiecte prin intermediul studiilor de caz prezentate de către cei mai competenți specialiști din industria sportivă din România alături de modulele teoretice și întâlnirile cu marii campioni ai României.

Sport Business Academy este prima academie de sports business din Estul Europei care a reușit începând cu 2018 să fie acreditată la nivelul Uniunii Europene.

Sports Business Academy oferă prin programul educațional alternativ informații din domenii ca: management şi marketing sportiv, comunicare, drept sportiv, sponsorship şi psihologie sportivă, dar și accesul la prima comunitate online de sports business din România. Totodată, platforma online a cursului oferă accesul non-stop la materialele teoretice, studiile de caz și la prezentările video ale invitaților.

În cele trei ediții peste 110 ore de cursuri le-au adus participanților cunoștințe în diferite domenii precum: marketing și management sportiv, organizare de evenimente sportive, comunicare și sponsorship.

Totodată, platforma online a proiectului a crescut cu numeroase materiale, peste 1720 de pagini de conținut scris și conținut video de 2580 de minute, iar în cea de-a treia ediție 32 de absolvenți au obținut PAȘAPORTUL SPORTIV, document care atestă intrarea în industria sportivă.

Începând cu 2015, la cursurile organizate de Sports Business Academy au participat mari personalități din diferite domenii ale industriei sportive: Ana Maria Popescu(Brânză) – Campioană Olimpică la Scrimă, Ciprian Marica – Fost component al Echipei Naţionale de Fotbal, Irina Begu – WTA TOP Tennis Player, Ramona Farcău – Golgheter Jocurile Olimpice 2008, Ștefan Birtlan – Campion Mondial Handbal, Monica Roşu – Dublă campioană olimpică, Loredana Dinu – Campioană olimpică, Justin Ştefan – Secretar General LPF, Mihai Leu – Campion Mondial, Costi Mocanu – Corporate Affairs Manager PRO TV, Eduardo Covelo – Director al Departamentului de Metodologie al Clubului Celta Vigo, Cristina Vârzaru – Vicecampioană Mondială, Cosmin Hodor – General Manager BRD Năstase-Țiriac Trophy, Cristian Gheorghe – Country Sales Manager SEG Team, Vlad Enăchescu – CEO Telekom Sport, Camelia Potec – Campioană Olimpică la Înot.

Echipa Sports Business Academy mulțumește tuturor partenerilor și invitaților din cele trei ediții și cu precădere partenerilor instituționali: Academia de Studii Economice din București și Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport, iar la nivel internațional Leaders in Sports pentru consolidarea singurului program educațional dedicat industriei sportive din Europa de Est.  #SUNTEMSPORT

 

Sursa: iquads.ro

back to top

Privacy Policy on Cookies Usage

Acest site folosește cookies. Află mai multe despre scopul utilizării acestora și modificarea setărilor cookies în motorul de căutare. Utilizând site-ul ești de acord cu folosirea cookies, în conformitate cu setările actuale ale browserului.