Preliminariile pentru Campionatul European din 2020 au inceput in aceasta luna, competitiile inter cluburi luand astfel o pauza pentru a face loc echipelor nationale. Partidele internationale au avut dintotdeauna un farmec aparte, chiar si un ritm diferit fata de cele jucate intre echipe de club, iar pentru fotbalisti, ocazia de a li se intona imnul national si de a purta tricoul tarii lor este o onoare pe care doar cei mai buni ajung sa o cunoasca. Exista bineinteles si fotbalistii naturalizati, care din diferite motive aleg sa reprezinte o alta tara decat cea in care s-au nascut, fie datorita originii lor, fie datorita faptului ca au evoluat mai multi ani pentru un club din tara respectiva, ceea ce le-a permis sa fie naturalizati. FIFA a impus aici un set de reguli destul de bine definite, pentru a stopa eventuale "invazii de brazilieni", asa cum chiar presedintele forului international de la acea vreme, Sepp Blatter, a numit tendinta unor federatii de a naturaliza fotbalisti din Brazilia. Pentru a putea evolua pentru o alta nationala decat cea a tarii de origine, conform noilor regulamente adoptate in 2008, un fotbalist trebuie sa aiba un parinte sau un bunic nascut in acea tara, sau sa fi locuit constant in acea tara timnp de cel putin 5 ani, dupa implinirea varstei de 18 ani. De asemenea, un fotbalist care a evoluat deja la nivel de senior pentru o echipa nationala intr-o competitie oficiala, nu mai poate evolua pentru o alta. Aceasta practica era destul de comuna pana la modernizarea fotbalului international, fotbalisti imensi alegand uneori sa reprezinte o noua echipa nationala, din varii motive. Insa chiar si in ziua de azi, asa cum vom vedea, exista cazuri de fotbalisti care au evoluat pentru doua sau mai multe echipe nationale. Haideti sa vedem in cele ce urmeaza, noua astfel de fotbalisti straini, iar ca bonus vom vedea si doua astfel de cazuri din fotbalul romanesc.

1. Declan Rice: Republica Irlanda/Anglia

Cel mai recent caz in care un fotbalist isi schimba echipa nationala este englezul Declan Rice. Fundasul lui West Ham United, in varsta de doar 20 de ani, a debutat in nationala Angliei chiar in aceasta luna, fiind introdus in minutul 63 al meciului castigat de selectionata Albionului, 5-0 cu Republice Ceha, iar 3 zile mai tarziu ca titular, intr-o noua victorie a britanicilor, 5-1 in Muntenegru. Dar acestea nu fusesera singurele sale meciuri la nivel international, pentru ca in 2018 Rice a jucat 3 meciuri pentru nationala Republicii Irlandeze, pentru care evoluase si la selectionatele U16, U17, U19 si U21, el fiind eligibil pentru aceasta tara datorita bunicilor sai nascuti in Cork. Faptul ca cele 3 meciuri in cauza, cu Statele Unite, Franta si Turcia au fost partide amicale, i-au permis fundasului nascut la Londra sa isi schimbe echipa nationala.

2. Mario Fernandes: Brazilia/Rusia

Un alt international actual, Mario Fernandes a fost transferat in 2012 de la Gremio la CSKA Moscova, iar dupa 5 sezoane petrecute in capitala Rusiei a primit cetatenia Federatiei Ruse, devenind eligibil pentru aceasta tara, chiar daca jucase deja in 2014 un meci amical pentru selectionata Brazilei. A debutat pentru Rusia in octombrie 2017, iar la Campionatul Mondial din 2018 a fost o piesa de baza in echipa lui Stanislav Cherchesov, ajungand alaturi de aceasta pana in sferturile de finala ale competitiei gazduite chiar de Rusia.

3. Thiago Motta: Brazilia/Italia

Din nou un  brazilian care a ales sa reprezinte o selectionata europeana. Thiago Motta, al carui strabunic patern emigrase din Italia in America de Sud la inceputul secolului 20, detinea dubla cetatenie, braziliana si italiana, dar a debutat in fotbalul international pentru tara sa natala. A evoluat pentru Brazilia in 3 meciuri de la CONCACAF Gold Cup in 2003, dar acestea au avut statut de amicale pentru Selecao, brazilienii participand la aceasta competitie ca invitati, ei nefiind membri ai CONCACAF. In 2011 fostul fotbalist al lui Barcelona si Inter Milano isi facea pentru a doua oara debutul in fotbalul international, de data asta pentru Squadra Azzurra, alaturi de care avea sa joace la doua campionate europene si unul mondial, fiind finalist la Euro 2012.

4. Ferenc Puskas: Ungaria/Spania

Trecem la un fotbalist de legenda, fostul jucator al lui Honved si Real Madrid, Puskas a jucat 85 de meciuri pentru Ungaria, in care marcase 84 de goluri. A jucat in marea echipa a Ungariei, alaturi de care a castigat un aur olimpic in 1952 si a fost finalist de Cupa Mondiala in 1954. Si-a parasit tara natala in timpul Revolutiei Ungare din 1956, si dupa doi ani de suspendare in care nu a jucat nici un meci oficial, a semnat cu Real Madrid in 1958, pentru care a scris istorie. Patru ani mai tarziu a primit cetatenia spaniola si a jucat 4 meciuri pentru iberici, 3 dintre acestea la Campionatul Mondial din 1962.

5. Alfredo Di Stefano: Argentina/Columbia/Spania

Ramanem printre legende cu un alt jucator emblematic al lui Real Madrid. Di Stefano a jucat 6 meciuri pentru nationala Argentinei pe cand evolua in tara natala pentru River Plate, apoi dupa transferul la Millonarios Bogota 4 meciuri pentru Columbia, pentru ca dupa transferul la Real Madrid si dobandirea cetateniei spaniole sa joace 31 de meciuri pentru nationala iberica. Di Stefano este probabil cel mai mare fotbalist care nu a evoluat la o Cupa Mondiala, Argentina refuzand sa participe la editiile din 1950 si 1954, apoi ratand calificarea la editia din 1958 alaturi de Spania. A ajutat nationala Spaniei sa obtina calificarea la Campionatul Mondial din 1962, insa o accidentare musculara nu i-a permis sa evolueze la aceasta editie, Di Stefano retragandu-se ulterior de la nationala.

6. Luis Monti: Argentina/Italia

De la cel mai mare fotbalist care nu a jucat la vreo Cupa Mondiala, trecem la unul care a facut-o pentru doua tari diferite: Luis Monti, unul dintre cei mai mari fotbalisti ai epocii interbelice. Monti a ajuns alaturi de nationala Argentinei pana in finala primului Campionat Mondial, cel din Uruguay 1930, castigat chiar de tara gazda, apoi, transferandu-se la Juventus Torino si beneficiind de originile sale italiene, a devenit campion mondial in 1934 alaturi de nationala Italiei.

7. Michel Platini: Franta/Kuweit

Un fapt mai putin cunoscut despre fostul presedinte al UEFA, este ca dupa o cariera fabuloasa alaturi de nationala Cocosului Galic, in care a ajuns in doua semifinale de Campionat Mondial si a castigat un Campionat European, Platini a jucat in 1988, dupa ce se retrasese din fotbal cu un an inainte, un meci amical pentru nationala Kuweitului, la invitatia emirului acestui stat. Chiar si cu Platini pe teren, arabii au pierdut acel meci, 0-2 cu Uniunea Sovietica.

8. Darko Pancev: Iugoslava/Macedonia

Destramarea Iugoslaviei a facut ca o multime de jucatori extrem de talentati sa fie pusi in situatia de a decide pe care dintre fostele tari componente sa le reprezinte. Unul dintre acestia a fost Darko Pancev, nascut la Skopje, actuala capitala a Macedoniei. Pancev jucase alaturi de Iugoslavia la Cupa Mondiala din 1990, unde a ajuns pana in sferturile de finala, si ar fi trebuit sa joace la Euro 1992, dar izbucnirea razboiului din Bosnia a adus excluderea Iugoslaviei de la aceasta competitie, in conditiile in care Pancev fusese golgheterul preliminariilor europene cu 10 reusite. Dupa independenta Macedoniei, fosta Gheata de Aur a Europei a ales sa reprezinte aceasta tara pentru care a mai prins doar 6 meciuri internationale intre 1993 si 1995.

9. Diego Costa: Brazilia/Spania

Actualul jucator al lui Atletico Madrid a debutat sub comanda lui Luiz Felipe Scolari pentru nationala Braziliei, jucand in 2013 in doua meciuri amicale contra Italiei si Rusiei. In acelasi an insa, Costa a primit cetatenia spaniola, si implinind 5 ani in Spania a devenit eligibil pentru iberici, care nu au stat mult pe ganduri si l-au convocat pentru un amical cu Italia din martie 2014. Costa a jucat la un Euro si doua Campionate Mondiale pentru iberici, primul din ele chiar in tara sa natala, Brazilia, acolo unde din cauza alegerii sale a fost fluierat la fiecare atingere de balon. In prezent, Costa a marcat 10 goluri in 24 de selectii pentru Spania.

10. Iuliu Baratky: Ungaria/Romania

Considerat cel mai bun jucator roman din perioada interbelica, si alaturi de Hagi, Balaci sau Dobrin, unul dintre cei mai buni fotbalisti romani din toate timpurile, Iuliu Baratky s-a nascut in 1910 la Oradea, pe cand orasul facea parte din Imperiul Austro-Ungar. Chiar daca a inceput fotbalul in Romania, Baratky a debutat la nivel de nationala pentru maghiari, pe cand evolua la Hungaria Budapesta, a jucat 9 partide pentru tara vecina, dar dupa intoarcerea in Romania, la Crisana Oradea si apoi la Rapid, Baratky a decis sa schimbe si nationala. A marcat 14 goluri in 20 de meciuri pentru tricolori, inclusiv unul in partida pierduta contra Cubei de la Cupa Mondiala din 1938.

11. Kostas Choumis: Grecia/Romania

Tot din perioada interbelica vine si ultimul fotbalist pe care am ales sa il prezentam in acest articol. Kostas Choumis, sau Constantin Humis cum a fost rebotezat de romani, era unul dintre cei mai buni atacanti ai epocii. Ca jucator al Greciei, a marcat de 3 ori contra Romaniei, ceea ce a atras atentia celor de la Venus Bucuresti, care l-au convins sa joace pentru clubul bucurestean, intr-o perioada in care fotbalistii nu prea isi paraseau tara natala. Dupa 5 ani la Venus, in care a castigat de 3 ori titlul de campion al Romaniei, Choumis a acceptat sa joace si pentru nationala tarii noastre, pentru care a adunat doar 2 prezente, marcand si un gol, contra Slovaciei in 1941.

Foto: The Irish Post