Am văzut de curând un curs susținut de colegul Lucian Lipovan în exclusivitate pentru Sports Business Academy și mi-am spus: „Ce bine ar fi dacă acest curs ar fi prezentat și oficialior cluburilor de fotbal, dar și din alte sporturi, din România”. Cluburile noastre trebuie să învețe să se schimbe din mers, să dezvolte o comunicare profitabilă atât pentru ele, cât și pentru fani și presă. În marile campionate ale lumii s-a ajuns la un asemenea nivel, încât jucătorii vorbesc și înainte de meciuri, dar și la pauză, iar în campionatul nord-american de baschet, așa cum amintea Vlad Enăchescu tot la Sports Business Academy, jurnaliștii intră în vestiare chiar înaintea meciurilor pentru a surprinde atmosfera de acolo și pentru a-i aduce mai aproape fanilor pe idolii lor. E vorba despre cultura sportului și despre faptul că occidentalii și americanii au ajuns să înțeleagă rolul presei, să priceapă că datorită presei ei câștigă niște milioane sau chiar zeci de milioane de euro anual! Lipovan a vorbit despre șapte reguli de bază, esențiale zic eu pentru o comunicare corectă, civilizată. Prima regulă ar fi următoarea: Nu ignora presa, nu o minimaliza. E prima lecție pe care trebuie să o învețe oficialii unui club, pentru că, ar trebui să își dea seama, au nevoie de presă pentru promovarea propriului club, dar și, cu atât mai mult, pentru sponsorii clubului, care au ca principal scop să ajungă la oameni. De fapt, o spune și Lipovan exclusiv pentru Sports Business Academy, „nu comunici cu presa, ci cu suporterii prin intermediul presei”. „Sportul profesionist e despre vedete, despre opinii ale oamenilor, despre controverse, se vorbește despre el, asta atrage audiență, este entertainment, așa îl consideră și Uniunea Europeană. Sportul de masă este considerat, de fapt, sport. UE nu recomandă alocarea de fonduri către sportul profesionist.
Este discutabil ce se întâmplă la noi, unde autoritățile locale sprijină sportul profesionist”, a explicat Lipovan. A doua regulă de care orice club și orice oficial de club trebuie să țină seama este: Nu câștigi niciodată un război cu presa. Depinde și de fiecare club ce apare în presă, imaginea lor se reflectă și în ceea ce comunică. Dacă se intră în silenzio stampa, de exemplu, jurnaliștii vor căuta subiecte în subterane, vor săpa, cum se spune, și tot vor găsi ce să scrie. A treia regulă: Nu țineți presa la distanță! Presa trebuie văzută ca un partener, nu ca pe un dușman. „De multe ori, ofițerii de presă de la noi au impresia că au misiunea de a împiedica acesată comunicare cu presa, nu de a o facilita. Scopul lor e să te țină cât mai departe de club, nu să te apropie. Iar asta este o mare greșeală”, afirmă Lipovan. Regula numărul 4: Să nu trimiteți comunicate de presă sau nu vă limitați doar la comunicat. ] Regula 5: Dacă tot trimite un comunicat, ofițerul de presă trebuie să fie atent ca acesta să răspundă la întrebările clasice ale unei știri: cine, ce, cand, unde, de ce și, eventual, cum. Comunicatul trebuie să fie redactat potrivit, trebuie recitit și corectat, e penibil ca, venind din partea unui club din Liga 1, să conțină greșeli gramaticale sau de exprimare. Regula 6: Nu vă bateți joc de comunicatul de presă! Formularea nu trebuie să fie una pretențioasă, ci strict la obiect, să comunici exact ce ai de comunicat, fără înflorituri inutile și fără metafore de editorial. Regula 7 expusă de Lucian Lipovan numai la Sports Business Academy: Nu te baza doar pe comunicatul de presă. Cluburile trebuie să folosească toate pârghiile ca să devină vizibile și să ajungă la presă și, implicit, la fani: interviuri, conferințe de presă, evenimente, materiale foto, video, dar au nevoie și de o comunicare directă cu fanii, prin social media sau prin întâlniri constante.
De asemenea, nu trebuie ignorat rolul specialiștilor în comunicare. Sunt reguli de care un club care se respectă și care respectă presa și fanii trebuie să țină cont. Dacă vor să progreseze, dacă vor fani mai mulți la stadioane, dacă vor bani mai mulți din tv și de la suporteri, cluburile trebuie să țină cont de aceste reguli, să fie receptive la nou și la schimbare. Greu în România, dar nu imposibil. „Instituția ofițerului de presă mai are nevoie de niște ani buni în România ca să facă ce trebuie să facă. Și nu din vina lui, că n-ar ști sau n-ar vrea sau n-ar putea să facă, ci din vina unui sistem care nu înțelege rolul și menirea acestui ofițer de presă. Ofițerul de presă al olandezilor îi așeza cu mâna pe jucători și aceștia nu crâcneau. După meci, ofițerul de presă era șeful lor, fie că se numeau Van Persie sau altfel. Toți îi respectau munca și poziția.” Vlad Enăchescu, director Dolce Sport Credit foto: csconcordia.ro **ACEST ARTICOL A FOST PRELUAT CU ACORDUL SPORTESCU.RO