__________

Enigma tenisului feminin românesc

Tenisul feminin românesc se află la un nivel fantastic în ultimii ani. Am avut șase fete în prima sută mondială în 2014, cinci în 2015, anul acesta au rămas doar patru – Halep, Niculescu, Begu și Dulgheru -, dar țin aproape Mitu, Țig și Cîrstea. Performanțele Simonei parcă le-au tras în sus și pe celelalte românce, le-au mobilizat și le-au făcut să joace tenis de calitate.
Dacă un observator neutru ar privi doar statistica ultimilor ani, ar crede că în România există o școală impresionantă de tenis, academii unde tinerele jucătoare cresc și se formează pentru marea performanță, o strategie pe termen lung, bugete generoase pentru acest sport, căutători de tinere talente. Din păcate, nu e vorba despre nimic din toate cele enumerate mai sus.
„În Franța, în Germania și în alte țări, federațiile de tenis investesc foarte mult în sportivi, au un program bine pus la punct. La noi nu există nici măcar un program pentru a-i ajuta pe juniori. Nu avem un manual de inițiere în tenis. Nu suntem ajutați de minister, de Federație, ci doar de familiile noastre. Și mă refer în primul rând la perioada junioratului, pentru că acum ne putem finanța”, își expunea punctul de vedere Irina Begu (nr. 35 mondial), în exclusivitate la cursul susținut pentru Sports Business Academy. Nu avem finanțare, dar vrem performanțe. Nu avem arene de tenis, dar vrem turnee. Ciudată țară România noastră. ]Discursul Irinei Begu a fost susținut de Cosmin Hodor, directorul BRD Năstase-Țiriac Trophy, care a accentuat diferența imensă dintre modelul francez și cel românesc. „Federația de tenis din Franța are un buget de 300 de milioane de euro anual, Federația Română de tenis – doar 1,6 milioane de euro! Federația franceză și-a permis tot timpul să plătească antrenori și echipe întregi care au umblat după juniori talentați prin toată Franța. Toți jucătorii de tenis francezi au beneficiat de astfel de programe. E drept că o parte din bani vin din profitul de la Roland Garros, turneul fiind organizat de Federația Franceză de Tenis. Roland Garros încasează 47 de milioane de euro anual numai din drepturile tv. Din aceste motive spun că e greu să te compari cu anumite federații, nu ai cum să ajungi la ei”, a fost pledoaria lui Hodor la Sports Business Academy. Dar știți câte fete are Franța în prima sută mondială, cu tot cu bugetul acela imens de 300 de milioane de euro? Doar trei! Tocmai de aceea trebuie să le respectăm și să le prețuim pe fetele noastre. Au ajuns sus prin propria muncă și neajutate de nimeni. Aceste fete minunate întâlnesc în weekend Germania în Cupa FED și au șanse importante de a câștiga. Germania are 8 jucătoare în prima sută, dar nu asta e important acum, ci faptul că România contează în tenis datorită unor fete talentate, muncitoare, ambițioase. Să le ținem pumnii! Credit foto: Mircea Roșca / sportpictures.eu **ACEST ARTICOL A FOST PRELUAT CU ACORDUL SPORTESCU.RO

Citeşte şi alte știri asemănătoare


Copyright © 2024. All rights reserved.
back to top