__________

O NOUĂ SUFERINȚĂ; O NOUĂ CALIFICARE

Seara de marți a fost o replică a echipelor din Spania, care au pierdut teren în ultimele sezoane în fața echipelor englezești. Urmează să avem minim două echipe din La Liga care vor lua parte în penultima fază a celei mai mari competiții europene, dupa ce sezonul trecut au avut o singură echipă calificată în sferturile și semifinalele Champions League. Semifinalista de anul trecut este și una dintre cele două semifinaliste pe care le avem în acest sezon, nimeni alta decât Real Madrid.

Cine se aștepta ca Real să aibă un meci retur liniștit s-a înșelat amarnic. Spaniolii au avut de suferit și de luptat pentru a merge mai departe, dar, ca întotdeauna, au răzbit când nimeni nu le mai dădea nici o șansă.

Criticat pentru tactica aleasă în tur, Thomas Tuchel a efectuat mai multe schimbări în ceea  ce privește formația de start. Comparativ cu primul meci, germanul a schimbat 4 jucători din formația de start. Cea mai mare surpriză o reprezintă schimbarea sistemului. Pentru acest meci, Chelsea renunță la linia de trei fundași și trece la un 4-3-3 cu care vrea să surprindă adversarul. De partea cealaltă, Carlo Ancelotti a făcut o singură schimbare, prin introducerea lui Nacho în locul lui Militao, accidentat.

 

 

 

Un prim sfert de oră liniștit, fără mari ocazii la cele două porți, a fost energizat de Mason Mount, care a reușit să crească tensiunea meciului, prin deschiderea scorului. O pasă a lui Loftus-Cheek a fost deviată de Werner direct la Mount, care a scăpat singur cu Courtois, învingându-l pe belgian și schimbând calculele partidei.

 

 

Restul reprizei a continuat sub dominația londoneză, Real Madrid arătând ca în meciul tur cu PSG, fără să reușească să își creeze ocazii, terminând repriza fără șut pe spațiul porții.

Repriza a doua a început în același registru, cu Chelsea așezată în jumătatea de teren madrilenă, cu scopul de a marca al doilea gol, cel care ar fi dus partida în prelungiri. După doar 6 minute, golul a venit, la o fază fixă, unde londonezii au profitat de plusul de înălțime pe care l-au avut. Mason Mount, marcatorul primului gol, a executat perfect un corner, la care Antonio Rudiger s-a înălțat peste apărarea adversă, reușind să întoarcă scorul din tur.

 

 

Pe fondul evoluției pozitive, dar și a scorului, Chelsea a continuat să atace, fiind conștientă ca Real Madrid este în impas și are o șansă mare de a merge mai departe din timpul regulamentar. De partea cealaltă, Real Madrid suferă în atac, unde Benzema și Vinicius nu reușesc să se facă remarcați. Prima ocazie pentru madrileni vine la o lovitură liberă executată de Toni Kross, apărată de Mendy.

Un moment important al meciului a avut loc în minutul 63, când Marcos Alonso a înscris golul 3, cel care o aducea pe Chelsea în avantaj pentru prima oară în această dublă. Din fericire pentru cei de la Real Madrid, VAR-ul a intervenit și a anulat, corect, golul acestuia. A fost unul dintre acele momente care pot schimba soarta meciului, atunci când adversară este Real. După doar 3 minute, Karim Benzema a fost aproape să înscrie și să anuleze avantajul celor de la Chelsea, dar a lovit bara transversală.

În minutul 75, Timo Werner a adus liniștea pe Santiago Bernabeu. Pe o fază bună de construcție a celor de la Chelsea, Kovacic profită de spațiul mare din defensiva spaniolă și îl lansează pe Timo Werner, care i-a driblat pe Casemiro și pe Alaba, ducând scorul la 3-0 pentru londonezi, scor de calificare directă, un rezultat pe care nimeni nu l-ar fi anticipat înainte de startul partidei.

 

 

Fiind conștient de situația dezastruoasă în care se află, fiind posibil chiar postul său în joc, Carlo Ancelotti a încercat să răspundă prin două modificări, Marcelo și Rodrygo în locul lui Mendy și al lui Casemiro, doi jucători  cu valențe ofensive, care trebuie să trezească atacul.

Două minute, atât a durat bucuria celor de la Chelsea, La două minute după intrarea în teren, Rodrygo a reușit să înscrie și să o readucă pe Real în meci. Inspirația lui Ancelotti s-a dovedit decisivă, dar marele merit pentru acest gol îi trebuie atribuit lui Luka Modric. Croatul a demonstrat, din nou, de ce a fost câștigător de Balon de Aur. La aproape 37 de ani, Modric a trimis o centrare fantastică pentru Rodrygo, cu exteriorul, o pasă cum rar a fost văzută în fotbal.

 

 

Imediat după assist, Modric a fost aproape să își treacă numele și pe lista marcatorilor, dar șutul său a fost respins de portarul londonez.

Când timpul regulamentar se apropia de final, Real Madrid a primit o lovitură. Nacho a făcut semn că nu mai poate continua și că trebuie schimbat. În absența unui fundaș central pe bancă, Ancelotti l-a introdus pe Lucas Vazquez, Carvajal fiind nevoit să joace restul meciului ca fundaș central. Prelungirile soseau, iar linia defensivă a celor de la Real Madrid nu oferea o premiză prea plăcută. Lucas Vazquez pe dreapta, jucător provenit din extremă dreaptă, Marcelo pe stânga, care a prins puține minute sezonul acesta și Carvajal cu Alaba în centru, doi jucători care provin din fundași laterali. Pe lângă pozițiile lor, o mare problemă o reprezenta înălțimea acestora. Acești jucători mici de statură urmau să se lupte în dueluri aeriene cu jucători ca Rudiger sau Havertz, jucători de peste 1,90 metri.

În prelungirile timpului regulamentar, Pulisic a fost aproape să dea lovitura, dar a ratat de două ori ocazia de a închide meciul, calificarea urmând să fie disputată în prelungiri.

După 96 de minute fără realizări, cuplul ofensiv al celor de la Real Madrid, Vinicius – Benzema, a ieșit la rampă. După o minge pierdută ușor de Chelsea în jumătatea proprie, Vinicius a intrat cu mingea în careul londonez, de unde a centrat perfect pentru Benzema, care l-a făcut pe Rudiger să cadă din picioare cu demarcarea falsă pe care a făcut-o, reușind să îl învingă pe Mendy cu o lovitură de cap.

 

 

Restul minutelor de prelungire au fost un asediu la poarta lui Courtois, unde, Havertz, în trei rânduri, Ziyech și Jorginho au avut ocazii mari, dar nu au reușit să mai înscrie golul de care aveau nevoie.

Arbitrul a fluierat finalul partidei, iar Real Madrid a fost echipa care merge mai departe, dar după un meci mult mai dificil decât era anticipat.

ADN-UL LUI REAL MADRID

Nacho: "Încă o noapte incredibilă. Dubla asta a fost foarte complicată pentru noi, reacția a fost spectaculoasă. Asemănător cu ce s-a întâmplat contra lui PSG, ți se face pielea de găină când experimentezi astfel de momente. Ăsta e Real Madrid. Suntem învățați de mici să nu renunțăm niciodată. Este în ADN-ul acestui club să lupte până la final"

Marca. "Deja s-a întâmplat totul cu PSG, care părea de neînvins. Dar Real mereu se autodepăşeşte. Încă o dată, ei au fost morţi. Apoi au scos o mână din sicriu în ultimul moment. S-au ridicat, şi-au luat costumele, au şters praful pentru a bat la uşile semifinalelor. Iar Real va fi aici"

Declarația dată de Nacho la sfârșitul partidei descrie factorul decisiv al acestei duble, precum și a dublei anterioare, împotriva celor de la PSG. Pe parcursul acestor meciuri, Real Madrid a suferit, a evoluat în multe momente ca o echipă mică, dar la final a ieșit de fiecare dată învingătoare. În dubla cu PSG, Real a fost inexistentă timp de trei reprize, dar în ultima repriză a profitat de o greșeală a adversarilor și a întors o calificare pe care nu o merita. În turul meciului cu Chelsea aceasta nu a strălucit, dar a profitat de greșeala adversarului și a înscris de 3 ori. La retur, evoluția a fost similară cu cea din primul meci contra celor de la PSG, dar un moment de magie al lui Luka Modric și o nouă reușită a lui Benzema au întors și această calificare.

Acesta este motivul pentru care Real Madrid nu trebuie niciodată subestimată. Această echipă are în sânge să lupte până la capăt și să nu renunțe niciodată. Împotriva acestei echipe, este nevoie de un singur moment pentru a răsturna tot. Un gol anulat, o ocazie ratată, o bară, toate acestea pot schimba soarta unui meci, dacă ai ca adversar pe Real Madrid și, mai ales, în Champions League, unde sunt regii competiției.

INSPIRAȚIA LUI DON CARLO

Un merit pentru această calificare îi trebuie atribuită antrenorului italian. După înfrângerea cu Barcelona, în El Clasico, acesta a luat asupra lui mare parte din vină, deoarece a considerat că a greșit tactica. Același lucru părea că se va întâmpla și împotriva celor de la Chelsea. În cazul în care ar fi pierdut calificarea, probabil postul lui ar fi atârnat de un fir de păr.

Acesta a ținut să demonstreze din nou de ce este unul dintre cei mai mari antrenori din lume prin modificarea făcută după golul 3. Introducerea lui Rodrygo a adus golul care a schimbat soarta meciului și a calificării. Mai mult de atât, a salvat postul lui Ancelotti.

DIN NOU, BENZEMA

Pe parcursul celor 90 de minute, francezul a fost o prezență discretă pe teren. Acesta a fost departe de forma din tur, suferind probabil din cauza ultimelor meciuri, care s-au jucat într-un interval scurt. Deși avea opțiuni cum ar fi Bale, Asensio sau Jovic pe banca de rezervă, Carlo Ancelotti nu a renunțat la generalul din teren. A observat și el, ca majoritatea oamenilor din fotbal, că Real Madrid din acest sezon cu Benzema este o altă echipă comparativ cu Real fără el pe teren.

Cu excepția transversalei din a doua repriză, Karim nu a reușit să își mai creeze ocazii sau să își sufoce adversarii cu pressing-ul său.

Există o vorbă în fotbal. Jucătorii mari se văd în momentele importante, iar Karim exact asta făcut. În minutul 96, acesta a demonstrat de ce este considerat cel mai bun jucător din lume în acest sezon. Acesta l-a ridiculizat pe Rudiger și a înscris cu capul golul calificării. Al 12-lea gol în 9 meciuri de Champions League.

 

Pentru a 10-a oară în ultimele 12 sezoane, Real Madrid va evolua în careul de ași al UEFA Champions League. Chiar dacă este departe de forma ei cea mai bună și a suferit mult pentru a ajunge aici, trebuie precizat că, pentru a ajunge în această fază, madrilenii au eliminat finalista de acum doi ani și semifinalista de anul trecut, PSG, dar și câștigătoarea de anul trecut, Chelsea. Este o performanță mare a Realului, având în considerare și modul în care a evoluat. În semifinale, probabil va urma să joace împotriva celor de la Manchester City. Pentru trupa lui Guardiola, va fi un test important. Acum două sezoane, trupa lui reușea să o elimine pe Real Madrid din această competiție. Marea diferență este că atunci erau optimile de finală, acum este semifinala, iar cine a urmărit istoria acestei competiții știe că Real Madrid devine din ce în ce mai periculoasă o dată cu avansarea în ultimele faze ale competiției.

 

Surse:

https://www.realmadrid.com/

https://www.chelseafc.com/en

https://www.uefa.com/uefachampionsleague/

https://www.digisport.ro/fotbal/champions-league/a-scos-o-mana-din-sicriu-ce-spun-presa-spaniola-si-cea-britanica-dupa-ce-real-si-villarreal-sunt-in-semifinalele-ucl-1627639

https://www.sport.ro/liga-campionilor/euforie-la-real-madrid-asta-ne-invata-clubul-de-mici-cum-explica-ancelotti-cele-trei-goluri-incasate.html

https://www.marca.com/en/?intcmp=BOTONPORTADA&s_kw=portada


Poze:

https://www.gsp.ro/international/liga-campionilor/real-madrid-chelsea-2-3-in-sferturile-ligii-campionilor-benzema-ii-duce-pe-madrileni-in-semifinale-660505-galerie-foto.html

https://www.besoccer.com/new/real-madrid-v-chelsea-as-it-happened-1126287

https://www.bbc.com/pidgin/sport-61088367

https://www.dailystar.co.uk/sport/football/chelsea-real-madrid-champions-league-26699405

https://www.sport.ro/liga-campionilor/luka-modric-assist-de-senzatie-contra-lui-chelsea-e-dumnezeu-unul-dintre-cele-mai-bune-din-istoria-champions.html

https://footballclub.ro/real-madrid-2-3-chelsea-benzema-duce-madridul-in-semifinale-champions-league-pentru-a-15-a-oara-15613/

 

 

 

Citeşte şi alte știri asemănătoare


Copyright © 2024. All rights reserved.
back to top