__________

O cariera in lumea sportului, Irina Deleanu(2022)

Irina Deleanu este parintele gimnasticii ritmice moderne din Romania.
Urmareste povestea campioanei care a devenit sinonima cu sportul pe care il conduce.

Irina Deleanu

Autor: Irina Deleanu

Irina Deleanu este campioană la gimnastică ritmică și Președinte al Federației Române de Gimnastică Ritmică.
 
Povestea sa  începe în lumea sportului la vârsta de 5 ani, când pășește pentru prima dată într-o sală de gimnastică.
Cochetând și cu baletul, gimnasta rămâne îndrăgostită de acest sport, reușind să facă performanță.
 
Cariera ei sportivă, deși a fost una scurtă ca durată, a fost extrem de apreciată, câștigând, în 1990 și 1992, medalia de bronz la minge, respectiv la coardă. Implicarea cu tot sufletul în tot ceea ce face, exigența, perseverența și buna organizare au adus în palmaresul Irinei multiple premii precum:
 
  • locul VI la Jocurile Olimpice de la Barcelona, în  proba individual compus 
  • medalie de bronz  la coarda la Campionatele Mondiale desfășurate la Bruxelles (Belgia) in anul 1992
  • medalie de bronz la minge la Campionatele Europene desfășurate la Goteborg (Suedia) în anul 1991
  • campioană națională absolută de senioare în anii 1990, 1992 și 1993
  • 2 medalii de aur și titluri de campioană balcanică de senioare in 1990, la Ploiești și în 1992, la Atena
  • locul VIII, la individual compus, la Campionatele Europene de Junioare de la Tenerife (Spania) în 1989 si medalie de aur la individual compus la Cupa „Prietenia”, desfășurată în România; 
  • medalie de bronz, la panglică și minge la Cupa Mondială pentru senioare de la Bruxelles in anul 1990
  • medalie de bronz la cerc, în Cupa Europei, desfășurată la Bruxelles și locul V la individual compus, la Campionatele Mondiale de la Atena în anul 1991
  • locul VI la individual compus la Campionatele Europene de la Stuttgart în 1992, iar la Campionatele Mondiale de la Bruxelles, organizate în același an, medalia de bronz la exercițiul cu coardă, calificându-se în toate cele 4 finale pe obiecte 
  • locul X la individual compus la Campionatele Mondiale din 1993, de la Alicante (Spania)  
 
Campioană de gimnastică ritmică își încheie cariera competițională în 1993, însă rămâne în industria sportivă având roluri precum arbitru internațional, antrenor, profesor de educație fizică și comentator sportiv.
 
Din 2003 și până în prezent, Irina conduce Federația Română de Gimnastică Ritmică, dăruind din experiența ei micilor gimnaste care vor să îi calce pe urme, fiind trup și suflet în organizarea a cinci ediții de Cupe Mondiale pe teritoriul României.
 
În fiecare an, o competiție anuală de gimnastică ritmică, care se desfășoară la București, îi poartă numele: Cupa „Irina Deleanu”, ajungând la ediția nr. 21.

Pentru a avea acces la material trebuie să aveți un cont DEMO sau să fiți abonat la unul dintre pachetele de acces.

CITEȘTE SI ALTE MATERIALE ASEMĂNĂTOARE


Copyright © 2024. All rights reserved.
back to top